Câte ceva, pe scurt (2)

Continuare de aici. Reiau seria relatărilor despre modul de utilizare al aparatului şi nu numai. Din greşeli învăţăm. Asta pare a fi o regulă de bază în fotografie. Poate în cazul unora, care s-au născut cu aparatul în mână, nu e cazul, însă excepţiile sunt rare. Eu personal, n-am învăţat dintr-o singură greşeală, a fost nevoie să fac mii şi mii până să-mi dau seama unde stau punctele slabe. Şi de multe n-am scăpat, dar viaţa e lungă…

Rezoluţia fotografiilor – se referă până la urmă la calitatea fotografiilor şi mai ales a detaliilor pe care le cuprinde aceasta. Însă trăind fotografia contemporană în mediul online, aici e bubă mare. Personal, urmăresc toate postările fotografice zilnice de pe blogurile de specialitate şi pe multe văd o greşeală şi anume fotografiile la rezoluţii mari. În primul rând, îţi mănâncă din timp numai până se încarcă respectiva pagină şi în al doilea rând, ţi-e greu să-ţi alegi un reper pentru a începe să analizezi lucrarea în sine. Ştiu, mulţi postează fotografiile direct de pe cameră, dar până la urmă, e aşa greu să faci un resize?

Alegerea fotografiilor – O situaţie destul de complicată pentru mulţi. Mai ales pentru mine. Mă întorc câteodată cu cardurile pline, adică mii de fotografii. Şi poate nu e numai cazul meu. E simplu modul de triere, dar necesită ceva timp. Îţi iei frumos o foaie de hârtie şi te apuci să vizualizezi toate fotografiile. Notezi doar ceea ce ţi se pare mai reuşit şi care într-o formă finală ar putea reprezenta o lucrare bună. În fine, eu de obicei, după trieri şi trieri mă trezesc cu un număr final de vreo 10-20 de fotografii. Multe, cu acelaşi subiect. Aici e mai greu, trebuie să te gândeşti la ce renunţi. Pentru ca în final să rămână o singură imagine, ori dacă sunt diverse compoziţii, mai multe. Iarăşi un sfat, nu şterge nimic, mai bine păstrează. Nu ştii când o să-ţi trebuiască.
Şi încă ceva. Când postezi o fotografie post-procesată, dichisită, tot tacâmul, păstrează mereu şi varianta originală, la rezoluţia la care ai făcut-o.

Propria dispoziţie – Când pleci undeva cu scopul precis de a fotografia, ai grijă şi la starea în care te afli. S-ar putea să nu-ţi iasă nimic. Şi atunci e timp pierdut. Când ai luat aparatul în mână, când ai pus vizorul la ochi, lumea din jurul tău nu mai există. Problemele tale, nici atât.
De asemenea, când cineva îţi atrage atenţia că nu ai voie să fotografiezi, nu-l băga în seamă dacă nu ai încălcat niciun teritoriu. Pentru domeniul public, există o serie de legi care ne “salvează”. Eu unul, am luat parte la vreo câteva incidente de gen. Una mai amuzantă s-a petrecut anul trecut la Roşia Montană, când m-am pus din lipsă de ocupaţie să fotografiez jandarmii cu băuturile pe masă. Imediat am fost abordat şi la început rugat frumos să formatez cardul sau să şterg ultimele fotografii. L-am plimbat puţin pe “omul legii” prin setările şi arhiva aparatului, am mai şters câte ceva şi la final am păstrat o parte din cadrele cu pricina. Ce-i drept, au rămas nepublicate.

Modul continuous – Multe aparate au aşa ceva. Mai pe înţelesul tuturor, la o singură apăsare a shutter-ului, aparatul scoate trei cadre, dar reţine unul singur, pe cel mai bun. E util în cele mai multe cazuri.

Restul, în partea a 3-a.